Profesorul Pustai a dus Gazul pe loc de play-off, după 1-0 cu Voluntari: „Puteam câștiga mult mai clar, dar bara nu a ținut cu noi”

Redactor:
Andrei Pal
Profesorul Pustai a dus Gazul pe loc de play-off, după 1-0 cu Voluntari:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristian Pustai, antrenorul echipei Gaz Metan Mediaș, a declarat, după victoria, scor 1-0, obținută pe teren propriu împotriva lui FC Voluntari, în etapa a 11-a, că succesul formației sale putea fi mai clar, însă fotbaliștii medieșeni au lovit de multe ori barele porții lui Mircea Bornescu.

„Astăzi au jucat mai bine și Zaharia și Cristea. Zaharia fusese suspendat, am închis destul de bine centrul terenului, am recuperat mingiile în zona centrală, unde oaspeții erau puternici prin acel trio Marinescu, Cernat și Novac. Pe urmă, și după ce a ieșit Cernat au avut o posesie bună, au avut dar… O posesie mai mult înapoi, fără progresie. Noi am așteptat, nu suntem o echipă să facem un presing ultraofensiv, am așteptat și am reușit să câștigăm. Puteam să o facem și mai clar, dar, la fel, bara astăzi nu a ținut cu noi.

Știam că (n.r – Florin Cernat) este un jucător foarte bun și nu mă bucur ca s-a lovit. Că până la urma a fost ceva involuntar și este destul de rău. Sper să-și revină cât mai repede.

Eu zic că, una peste alta, am reușit și noi să fim puternici în contactele unu la unu, să ripostăm de câte ori am avut ocazia. Am avut și în sfârșitul primei reprize o ocazie destul de mare și, până la urmă, cu răbdare, am reușit să dăm și gol, după care, normal, și dacă oaspeții se desfac și ies la joc, ați văzut că am avut multe situații să înscriem”, a spus Cristian Pustai la Dolce Sport.

În urma acestui rezultat, Gaz Metan Mediaș a acumulat 16 puncte după 11 meciuri și ocupă, cel puțin momentan, locul șase în clasament, unul care asigură prezența în play-off-ul campionatului. Pustai susține, însă, că e prematur să se stabilească clasamente, iar jucătorii săi trebuie să rămână cu picioarele pe pământ.

„Deocamdată e prematur să stabilim clasamente. Într-adevăr, mai sunt două etape și se teremină turul, deci putem trage o linie, însă e foarte important să ne păstrăm cu picioarele pe pământ și să ne vedem de muncă, pentru că noi suntem o echipă mică, cu suflet mare, muncim mult, disciplină multă și, încet, încet apar și realizările”, a conchis Pustai la Dolce Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
„Vreau să mă rănesc”. Cum a apărut Pep Guardiola după dezastrul cu Feyenoord. Contraperformanță unică
„Vreau să mă rănesc”. Cum a apărut Pep Guardiola după dezastrul cu Feyenoord. Contraperformanță unică
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Ultima oră. Şoc pe piaţa transferurilor. Spaniolii anunţă că Barcelona îl vrea pe jucătorul român cu clauză de 25 de milioane de euro
Ultima oră. Şoc pe piaţa transferurilor. Spaniolii anunţă că Barcelona îl vrea pe jucătorul român cu clauză de 25 de…
Cum arată casa din Câmpulung Muscel a Elenei Lasconi. Candidata la prezidențiale și-a visat căminul încă din copilărie
Cum arată casa din Câmpulung Muscel a Elenei Lasconi. Candidata la prezidențiale și-a visat căminul încă din copilărie
ȘOC! Gina Pistol l-a PRINS pe Smiley cu altă FEMEIE. A făcut sute de kilometri ca să o vadă
ȘOC! Gina Pistol l-a PRINS pe Smiley cu altă FEMEIE. A făcut sute de kilometri ca să o vadă
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Ce scrie
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale. "Cel mai nou prieten al…
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Cine l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul celor mai bogaţi oameni din România. Pe ce loc a ajuns miliardarul român
Cine l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul celor mai bogaţi oameni din România. Pe ce loc a ajuns miliardarul…
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Au fost interzise! Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum
Au fost interzise! Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Preşedintele din Chile, vizat de o anchetă după o acuzaţie de hărţuire sexuală
Preşedintele din Chile, vizat de o anchetă după o acuzaţie de hărţuire sexuală
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Cum arată casa lui Călin Georgescu, acolo unde este, de fapt, sediul de campanie al candidatului la alegerile prezidențiale
Cum arată casa lui Călin Georgescu, acolo unde este, de fapt, sediul de campanie al candidatului la alegerile prezidențiale
×